Republica Moldova este o ţară creştină, unde 94% din populaţie sunt creştini. Cu toţii ştim cât de mult a influienţat biserica societatea noastră în secolul 19 şi începutul secolului 20. Chiar din viaţa lui Ion Creangă ştim că el a fost dascăl la şcoală şi la biserică. Au fost şi alte personaje în istoria neamului nostru, are au transmis frica de Dumnezeu generaţiei tinere şi aceasta a influienţat societatea noastră spre bine până în zilele noastre.
Fiind învăţător de studiu biblic şi computere, am analizat de ceva timp felul cum influienţează în prezent bisericile societatea noastră şi am observat că sunt foarte multe biserici în toată ţara, dar sunt foarte puţine care caută să influienţeze societatea, căutâ
nd să transmită adevărurile Sfintei Scripturi. De multe ori, preoţii sunt foarte preocupaţi de alte griji, de mai multe ori, nu sunt slujitori ai bisericilor pregătiţi să facă asta. Totodată, multe Biserici stagnează, ba chiar şi merg în regres.
Acum ma aflu în oraşul Almata, republica Kazahstan, unde predau una din sesiunile institutului “Precept Ministries”. Subiectul studiat la sesiune este Creşterea Bisericii, adică cum poate să crească o biserică, cum trebuie să fie un lider al bisericii, cum trebuie să contribuie fiecare membru la creşterea bisericii, prin răspândirea valorilor Sfintei Scripturi locuitorilor Kazahstanului din diferite pături sociale.
Kazahstan este o ţară cu o populaţie de 15 mln, unde locuiesc 130 naţionalităţi, 58% din ele fiind kazahi, iar 27% sunt ruşi, care au început să populeze pământurile Kazahstanului pe timpul când prin această ţară trecea “Şelcovii Puti”. Se întinde pe o suprafaţă de 4 mln. km2 şi este cea mai mare din cele 5 ţări ale Asiei Mijlocii(Tadjikistan, Uzbekistan, Kirghizstan şi Turkmenistan) şi pe locul 9 în top-ul ţărilor în care economia se dezvoltă repede.
În prezent Kazahstanul este o ţară unde predomină islamul, iar 20% din populaţie sunt ortodocşi. Deasemenea, pentru că în Kazahstan locuiesc 130 naţionalităţi, este foarte des întâlnită închinarea la idoli şi vrăjitoria. Astfel, preşedintele Norsultan Nazarbaev a anunţat că Kazahstanul este o ţară în care toate religiile sunt egale. Totuşi, liderii musulmani şi ortodocşi se luptă în vârful societăţii pentru ca aceste 2 religii să fie aprobate ca şi religii de bază în Kazahstan.
Cât priveşte starea morală a populaţiei, prostituţia este foarte des întâlnită, până acolo că în fiecare ziar sunt afişate avizurile prostituatelor, care îşi “oferă serviciile”. Copiii şi tinerii sunt bombardaţi din toate părţile cu informaţie greşită despre relaţiile sexuale. Deasemenea, este foarte des întâlnită violenţa sexuală atât din partea bărbaţilor, cât şi din partea femeilor.
Studenţii, care au venit din 5 oraşe mari ale Kazahstanului, studiază cu multă sârguinţă Epistola apostolului Pavel către biserica din Filipi, care a fost primul oraş din Europa, care a auzit Vestea Bună a împăcării cu Dumnezeu. Astfel creştinismul a intrat şi în Europa.
În toată epistola Pavel le vorbeşte creştinilor din Filipi despre o bucurie, pe care trebuie s-o aibă fiecare creştin, atunci când spune şi la alţii Vestea Bună.
În ziua de azi, ca întotdeauna, poporul kazah continuă să rămână primitori de oaspeţi, săritori la nevoie şi râvnoşi în tot ce fac. Dar, la mulţi le lipseşte bucuria, alţii se bucură atât timp cât au bani, alţii se bucură când toate lucrurile le merg bine. Dar, această bucurie se termină odată cu banii şi averile, sănătatea, succesul.
Epistola către Filipeni ne prezintă o altă perspectivă asupra cuvântului “bucurie”, şi anume, faptul că poţi să te bucuri şi bucuria ta să nu se mai termine. Această bucurie a avut-o şi Pavel, pentru că viaţa lui era Hristos, gândurile lui erau gândurile lui Hristos, scopul vieţii lui era să cunoască pe Hristos şi tăria lui era Hristos.
Anume de această bucurie au nevoie şi poporul Kazahstanului şi studenţii institutului nostru studiază şi se pregătesc pentru a-i învăţa pe oameni Cum pot să aibă o relaţie strânsă cu Domnul Isus Hristos.
Domnul să le dea multă îndrăzneală şi înţelepciune.