Posted by: arturboicu | ianuarie 22, 2008

Impactul studiului biblic inductiv asupra vieţii noastre

Fiind student la universitate, am făcut cunoştinţă cu Nataşa şi ne-am căsătorit. Dar, pentru că începusem viaţa de familie, în multe privinţe eu nu eram sigur şi nu ştiam în anumite situaţii cum să procedez, mai ales în relaţii cu Nataşa. Nu mă simţeam bărbat, aşa ca să pot spune cu tărie că sunt capul familiei.

Având griji ca şi orice alt soţ şi tată, în ultimul an de universitate am început să mă gândesc la plecarea peste hotare. Dar, am făcut cunoştinţă cu o familie, cu care prietenea Nataşa şi înainte de căsătoria noastră şi, fiind în ospeţie la ei, mi-au povestit despre studiul biblic inductiv, mi-au arătat ce cursuri au studiat şi cum le-a ajutat fiecare din ele. Şi cel mai important, mi-au spus că Biblia te învaţă cum să trăieşti, şi aceasta era pentru mine o întrebare dificilă. Încă din adolescenţă deseori mă gândeam cum o să trăiesc, nu-mi închipuiam cum o să mă descurc când o să fiu căsătorit, cum o să procedez în toate situaţiile. Cu alte cuvinte, eram foarte neîncrezut pe mine.

Dar, imediat după susţinerea tezei de dimplomă, prietenii noştri ne-au invitat la o tabără de Taekwondo a clubului Stolas Leukas şi am acceptat cu greu, pentru că abia susţinusem ambii tezele de diplomă şi nu fusesem încă nici la o tabără până atunci.

Am plecat la tabără şi acolo ne-a plăcut foarte mult felul cum era organizată, precum şi faptul că toţi studiau Biblia.Doamne, vreau sa Te cunosc

Am studiat şi noi cursul Iacov, din care am văzut că nu avem o credinţă vie, ci una moartă, pentru că nu cunoaştem Cuvântul şi pentru că nu avem fapte care să demonstreze această credinţă.

În una din seri, la rug, unul din profesorii institutului biblic inductiv, Valeriu Moisei, a povestit cât de mult i-a schimbat Dumnezeu viaţa, dintr-un mafiot a devenit copil al lui Dumnezeu prin credinţă în Domnul Isus Hristos. După aceea, dnul Vasile Filat a invitat pe cei care nu s-au împăcat cu Dumnezeu încă, să se roage şi atunci m-am rugat şi eu şi am simţit o schimbare lăuntrică şi o pace de care nu am avut până atunci niciodată. La sfârşitul taberei şi Nataşa s-a pocăit şi a primit pe Domnul Isus în inima ei.

Astfel, după acea tabără am plecat ambii schimbaţi şi cu o dorinţă mare să aflăm cât mai multe voia lui Dumnezeu cu privire la viaţa noastră. Am continuat să studiem Biblia prin metoda inductivă, cursul “Dumnezeule, exişti?” după Evanghelia după Ioan. Apoi am mers la prietenii noştri să studiem împreună cu ei în grup. Şi, astfel am studiat un curs după altul până am ajuns să învăţăm la institutul de studii biblice inductive.

Fiind ambii angajaţi la diferite servicii de dimineaţă până seara, nu scăpam nici o lecţie de studiu biblc, complectam lecţia de sinestătător şi apoi mergeam la grupul de studiu biblic.

Începând cu anul 1999 studiem Biblia după metoda inductivă şi vedem cum Domnul ne îndeamnă, ne mustră, ne învaţă şi ne dă înţelepciune în comportare şi gândire.

Astfel am ajuns să-L slujim în grupe de studiu biblic, tabere, seminare, sesiuni etc, învăţând pe oameni din Cuvânt şi ajutându-le să îndrăgească Cuvântul lui Dumnezeu, care ne poate mântui sufletele(Romani 1:16).

Te invităm şi pe tine să studiezi Biblia prin metoda inductivă, adică personal şi să ai o relaţie vie cu Domnul Isus Hristos prin Cuvântul Lui. Poţi să începi să studiezi Biblia la clubul de Tineret English for a New Life din satul Bacioi sau în grupele de studiu biblic la Biserica Sfanta Treime, pe bd. Dacia 13.

Domnul să-ţi dea bucuria şi pacea Lui prin Cuvântul Său!
Cu drag,
Artur şi Natalia Boicu

Leave a response

You must be logged in to post a comment.

Categories