Artur şi Natalia Boicu

…ţinând sus Cuvântul vieţii(Filipeni 2:16)…prin engleză şi computere

Archive for the ‘Social’ Category

Alcoolismul afectează populaţia Moldovei(Radio Sângera, luni, 8 septembrie)

Scris de arturboicu pe septembrie 9, 2008

Pe an ce trece, consumul excesiv de alcool devine pentru R. Moldova o problemă socială din ce în ce mai stringentă. Tot mai multe persoane devin victime ale acestui viciu social.

În Republica Moldova, conform unui studiu efectuat, 73.5% barbaţi şi 57.1% femei folosesc băuturi spirtoase. Studierea consumului de alcool în dependenţă de vârstă denotă un consum maxim de alcool la grupa 30-49ani – 50.9% barbaţi şi 49.6% femei. În ultimii 2 ani consumul de alcool de către adolescenţi, tineri şi femei tinere a crescut de aproape 2 ori. Berea, vinul şi vodca nu lipsesc de la nici o petrecere şi, totodată, tot consumul de alcool este cel mai important factor criminogen.

Chiar săptămâna trecută am întrebat pe o  doamnă, care lucrează la morga din Hânceşti, care sunt motivele din care se comit majoritatea crimelor, la care ea a răspuns că băutura/alcoolul este pricina tuturor omorurilor, accidentelor etc. Tot aceas doamnă mi-a spus despre un caz actual la moment despre un tânăr de 21 de ani dintr-un sat din raionul Hânceşti, care, pentru că nu a vrut “să pună o bere”, a fost junghiat în gât de către alţi 2 tineri în stare de ebrietate.

Şi, aceasta se repetă în toată ţara. Majoritatea cazurilor nu sunt făcute cunoscute. Astfel oamenii se distrug pe sine însuşi sau unul pe altul din cauza alcoolului.

Efectul crescând a alcoolului

Fiind crescut într-o familie, unde vinul şi rachiul era prezent tot timpul, şi trăind într-un mediu, în care toţi fac asta, am trecut şi eu prin unele “experienţe” legate de beţie, dar, slavă Domnului că de 8 ani nu am mai pus mâna pe nici un pahar cu alcool.

http://cisme.net/yahoo_site_admin/assets/images/alcohol_jovenes.277203152_std.jpgÎn cultura poporului nostru a bea un pahar cu cineva înseamnă a-l respecta şi a nu bea cu cineva care vrea să te “cinstească” înseamnă a nu respecta persoana. Apoi, mulţi chiar folosesc aceasta ca să lege practica consumului de alcool cu creştinismul, zicând că “acesta-i sângele Domnului, se poate, chiar şi mai mult dacă poţi”. Vinul nu este sângele Domnului, ci simbolizează sângele Domnului doar atunci, când cineva îşi aduce aminte de sângele lui Hristos, care a fost vărsat(nu turnat) pentru păcatele noastre(1 Corinteni 11), nu în jurul polobocului cu tot felul de cuvinte necenzurate în gură.

La început, aproape fiecare este învăţat de altcineva cum se bea, luând doar un păhărel. Apoi, îndemnat de alţii, mai bea un păhărel. Apoi, se repetă situaţia şi cu alte ocazii, şi aşa, una după alta, pahar după pahar, până se îmbată prima dată. Apoi, persoana încearcă mai multe păhărele, ca să arate că-i “bărbat”. Apoi, se încep petreceri cu băutură de fiecare dată. Apoi, într-un necaz începe să recurgă la băutură, ca să uite puţin de probleme. Şi, ca rezultat, ajunge omul să bea vin în loc de apă, să se îmbete de câteva ori pe zi, să ducă tot ce are pe lângă casă pentru băutură.

Efectul alcoolului asupra organizmului:

Până ajunge omul la o astfel de stare, în organismul lui se petrece un adevărat dezastru şi anumehttp://www.studentie.ro/img/parteneriate/773056236446_CREIER.jpg

  1. Alcoolul trebuie descompus de ficat în bioxid de carbon şi apă, înainte de a ieşi din organism, dar ficatul nu poate descompune o dată decât cantităţi mici. Restul alcoolului circulă în sânge până ce ficatul va fi din nou capabil să-l descompună. Când ficatul devine foarte slăbit, apar simptome în tubul digestiv şi în sistemul circulator. Ciroza este
    o deteriorare a ficatului care distruge ţesuturile sănătoase şi lasă numai ţesuturi grase şi fibroase. Ciroza este cauzată de consumul excesiv de alcool.

  2. Pe măsură ce alcoolul circulă prin sânge, el ajunge la toate părţile organismului. În câteva minute el ajunge şi la creier. Alcoolul este sedativ şi depresiv, el încetineşte activitatea creierului. Alcoolul împiedică atât stocarea cât şi obţinerea informaţiei din memorie. Alcoolul poate produce halucinaţii şi chiar apoplexie.

  3. Alcoolul poate deteriora atât vederea cât şi auzul. Gustul, mirosul şi pipăitul pot fi, de asemenea, afectate. Întrucât toţi muşchii sunt sub controlul creierului , acest control este tulburat chiar şi de cantităţi mici de alcool. Această deteriorare poate duce în timp la pierderea coordonării şi a puterii de reacţie.

Deci, alcoolul distruge organizmul uman foarte mult şi foarte repede omul îşi pierde personalitatea, respectul celor din jur şi tot ce are mai bun. Iar Sfânta Scriptură, la cartea Efeseni spune că “beţia este destrăbălare”, şi, dacă analizăm comportamentul celor ce consumă alcool, se vede clar lipsa de autocontrol, de gândire limpede, şi faptele negândite. Cel mai rău este că beţivii nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu(Galateni 5), adică îi aşteaptă iadul, pentru că beţia nu este ceva ce face cinste omului înaintea lui Dumnezeu.

Domeniile vieţii sociale afectate/provocate de alcool:

  1. Familii distruse. Aproape toate familiile au cel puţin câte unul din membri dependenţi de alcool, care au ajuns să ducă tot de la casă pentru băutură sau să-şi bată joc de alţii sau să-şi bea toată leafa etc. Şi, aici este o legătură foarte mare dintre felul cum acceptă întreaga familie băutura. Dacă familia nu petrece nici o sărbătoare fără băuturi alcoolice, aceasta pentru unii din membrii ei nu poate avea efect negativ, dar pentru alţii numaidecât are un efect distrugător. http://www.ziare.com/_files/Image/news/269/tb_240_0803_110972_pic.jpgMai mult, la fiecare nuntă, cumătrie, aniversare, oriunde, oricând, se folosesc băuturi alcoolice de tot felul.

  2. Accidente rutiere. Statistica spune că mai mult de 30% din toate accidentele rutiere sunt provocate de stare de ebrietate. Cu toţii ştiim cazuri care mai de care când cineva din rudele noastre la o sărbătoare s-a îmbătat şi a urcat la volan(că nu a avut cine să conducă în locul) cu mintea tulbură, privirea încrucişată şi simţurile îmbătate. De multe ori astfel de riscuri se termină cu accidente grave. Cel mai rău în astfel de situaţii este când persoana care a condus în stare de ebrietate rămâne în viaţă, dar mor cei de alături de locul şoferului sau pietoni nevinovaţi de pe stradă.

  3. Omoruri. Chiar săptămâna trecută am avut ocazia să vorbesc cu o doamnă de la morga din Hânceşti, care a menţionat că aproape toate crimele sunt produse de cei care folosesc alcool. Şi, aici aş vrea să menţionez că nu se pune întrebarea că a băut puţin sau mult alcool persoana cu pricina, pur şi simplu faptul că a consumat alcool spune totul.Să nu se înşele nimeni că dacă bea puţin şi niciodată nu întrece măsura că nu este în pericol să săvârşească un lucru rău.

  4. Furturi. Chiar când eram mic am auzit multe cazuri când cineva vroia să fure ceva de pe dealurile colhozului, consumau ceva alcool, ca să capete curaj şi apoi plecau la furat. Tot astfel este folosit şi astăzi alcoolul.

  5. Violuri. Dacă aţi atras atenţia la reportajele despre cazurile de violuri de la ştiri sau din ziare, la sigur că s-a spus că atacatorul(ii) erau în stare de ebrietate şi, dorind să se distreze, au făcut fapta. Tot de la alcool se pornesc cazurile de pedofilie, incest, zoofilie etc.

  6. Boli. Ştim cu toţii câte boli sunt provocate de consumul de alcool: bolile vaselor sangvine, boli de inimă, ceroza ficatului, descompunerea suprafetei creerului, pierdere de memorie etc.

  7. Moarte. Consumul de alcool poate provoca atât moartea celui ce-l consumă, cât şi a celor ce pot fi afectaţi de comportamentul celui ce consumă. Astfel, eu, personal cunosc un caz când un fiu îşi bătea tatăl şi mama ani în şir, fiind dependent de alcool, până tatăl l-a împuşcat din dorinţa de a scăpa de “iadul din casă”. Astfel de cazuri putem auzi tot timpul.

  8. Pierderi materiale acasă şi la locul de lucru. Dacă locuiţi acum în Moldova şi aţi fost sau aţi vorbit cu oameni de la sat, ştiţi că la sate multe soţii sunt plecate la muncă în altă ţară, iar bărbaţii umblă cu băutul pe la baruri şi pe la “prieteni” de pahar. Astfel bărbaţii satului, care odinioară duceau tot greul, erau gospodari la locul lor, fiecare  cu serviciul lui, acum ajung să nu mai poată fi soţi cum-se-cade, taţi iubitori şi grijulii, şi, nici chiar angajaţi de încredere.

Cea mai săracă ţară, cele mai multe sărbători!

Din statistici se ştie că Moldova este cea mai săracă ţară din Europa şi că are cele mai multe sărbători, atât sociale, cât şi religioase. Şi, după cum toţi bine ştim, nu se trece la moldoveni nici o sărbătoare fără vin şi rachiu.
http://www.presa.md/cms/upload/www.presa.md/pictures/150/1289atmosfera_oras_a.jpg
După nişte statistici preluate de pe www.sanatatea.com, la fiecare sărbătoare se consumă de 6 ori mai mult alcool decât în zile obişnuite. Deci, parcă bea toată ţara în aceste zile.

Culmea tuturor este că s-a mai introdus şi Sărbătoarea Vinului, sărbătoarea celui care distruge în stânga şi în dreapta în ţara noastră. Această sărbătoare fiind sărbătorită nu doar o zi, ci 2 sau 3, în fiecare an, aduce iubitorilor de a “cinsti” băutură gratis, pentru toate categoriile.

Ce să mai aşteptăm acum?

Soluţii pentru stoparea crizei alcoolismului în Moldova

  1. Stoparea publicităţii băuturilor alcoolice. Pentru că cea mai multă publicitate la TV, Radio sau panouri publicitare pe străzi este publicitatea băuturilor alcoolice. De exemplu, berea Chişinău este promovată pe scară naţională, la toate posturile de TV, răspândită în toate magazinele din ţară. Tinerii, adolescenţii, domnişoare, tinere mămici etc. acum, în loc să ia o sticlă de apă sau suc, cumpără bere. Tot mai des poţi vedea fete tinere în stare de ebrietate în fiecare seară.

  2. Interzicerea vânzării băuturilor alcoolice minorilor. Pentru că aceasta i-ar opri să mai caute să cumpere alcool, ceea ce acum ei pot face fără ruşine, la fiecare petrecere cu clasa sau la ultimul sunet majoritatea elevilor din licee se îmbată, şi, fetele de rând cu băieţii. Unde s-a mai văzut înainte aşa ceva?

  3. Anularea Sărbătorii Vinului. Pentru că aceasta doar încurajează alcoolismul şi distruge oamenii în masă.
  4. Interzicerea alcoolului la locul de muncă. Pentru că nici un patron(şef) nu doreşte să aibă lucrători, care fac pauze multe în timpul lucrului ca să bea bere sau să fumeze. Aceasta i-ar face pe oameni să se atârne mult mai serios faţă de lucru.

  5. Amenzi mari pentru conducerea în stare de ebrietate. Pentru că astfel oamenii nu s+ar mai urca la volan ştiind că s-ar putea să plătească mult pentru asta şi astfel s-ar evita multe accidente şi vieţi distruse.

  6. Educaţia elevilor şi studenţilor în şcoli, colegii şi universităţi. Pentru că este mult mai uşor să previi alcoolismul, decât să-i strângi “roadele”. Pentru că berea şi altele au intrat în modă printre studenţi şi elevi. Unul din motivele principale din care elevii şi studenţii consumă alcool este lipsa de activitate. Tinerii pur şi simplu deseori nu au ocupaţie, se ţin de “distracţie” şi de tot felul de lucruri murdare. Cu acest scop au fost create cursurile de computer “ScripTehInfo“, unde sunt profesor, şi anume, ca să contribuim la educaţia tinerilor din ziua de azi, care sunt foarte interesaţi în cunoaşterea computerului, dar de cele mai multe ori nu pot face nimic cu sens decât să se joace şi să privească pornografii. Cu această ocazie vreau să vă invit să învăţaţi la clasa de computere de pe bd. Dacia 13 începând cu 1 octombrie. Pentru informaţii mai multe, adresaţi-vă la 745837 sau arturboicu@gmail.com.

  7. Educaţia părinţilor în ce priveşte pericolul alcoolului. Pentru că de cele mai multe ori părinţii sunt cei ce împing pe copiii lor la consumul de alcool.

Tu ce atitudine ai faţă de alcool? Ţi se pare acceptabil, doar să ştii măsura? Cât de des consumi alcool? Care este folosul real pe care ţi-l aduce?Consideri că ştii măsura şi că niciodată n-o să devii dependent? Că de la bere nimeni nu devine dependent? Scrie un comentariu şi o să fiu gata să-ţi dau exemple concrete de oameni care au crezut astfel de lucruri, dar…

Publicat în Sfaturi Practice, Social | Etichetat: | 1 comentariu »

Migratia- problema numarul 1 a Republicii Moldova

Scris de arturboicu pe august 19, 2008

Din Republica Moldova au plecat legal pentru a se stabili cu domiciliul permanent în străinătate 7.172 persoane, circa 20% din studenţii din Moldova, care în sezonul estival au mers în SUA prin intermediul Programului Summer Work&Travel, încă nu au revenit în ţară, iar alţi peste 40% s-au întors după 17 septembrie 2007. Numărul celor plecaţi ilegal peste hotarele ţării este însă cu mult mai mare. Unde a dus migraţia excesivă a moldovenilor şi cum afectează acest fenomen viitorul ţării noastre?
Află cum Editura „Prut Internaţional” şi societatea de distribuire a cărţii „Pro-noi”  promovează imoralitatea în rândurile minorilor.
Aceste şi alte subiecte le găseşti în numărul de marţi, 19 august, al Ziarului Liber.

Publicat în Anunţuri, Social | 1 comentariu »

Citeşte în numărul de marţi al Ziarului Liber…

Scris de arturboicu pe august 9, 2008

Încă puţin şi se începe anul şcolar, află în Ziarul Liber de ce sistemul de învăţământ din Republica Moldova a ajuns în proces de regres, care sunt cauzele şi unde va duce acest fapt. La fel, ce aşteaptă elevii de la profesori pentru acest an şi invers, care sunt dorinţele profesorilor.

Ploile abundente din ultimile săptămâni au adus pagube enorme ţării noastre. Peste 5000 de persoane au fost nevoite să fie evacuate din propriile case pentru a scapa cu viata. De ce Republica Moldova a fost lovita de o aşa nenorocire şi ce trebuie să facem în continuare?

Vei afla răspuns la aceste şi multe alte intrebări in ediţia de marţi al Ziarului Liber. Îl puteţi procura la fiecare chiosc Moldpressa sau la Oficiile Poştale din ţară.

Publicat în Anunţuri, Social | Lasă un comentariu »

Proiectul de Lege nediscriminare din Moldova oferă homosexualilor toate posibilităţile de manipulare a societăţii

Scris de arturboicu pe iunie 20, 2008

În California, în luna mai 2008, Curtea Supremă a statului a anulat interdicţia pusă asupra căsătoriilor între persoane de acelaşi sex şi prima dată ei vor începe să-şi înregistreze căsătoriile la 17 iulie. Conform aceluiaşi articol, în California, în prezent există peste 100.000 de „familii” alcătuite de persoane de acelaşi sex şi aproape 25% din ei „educă” copii. Pentru că acest rău a fost tolerat, pentru că homosexualilor li s-a permis să promoveze imoralitatea pe care o practică, uitaţi-vă unde s-a ajuns şi câţi oameni sunt acum afectaţi de acest rău. Puteţi să vă închipuiţi câţi vor fi afectaţi mai departe şi nu va fi de mirare când se va ajunge şi în California să iasă la parada homosexualilor peste 3 milioane, cum a fost anul acesta în Brazilia. De ce autorităţile nu vor să înţeleagă că homosexualitatea este un mare rău care se răspândeşte repede şi afectează rău minţile şi vieţile oamenilor? Dacă va fi acceptat termenul „orientare sexuală” în proiectul de Lege pentru prevenirea şi combaterea discriminării, aceasta le va oferi homosexualilor toate drepturile ca să răspândească imoralitatea pe care o practică şi să distrugă multe vieţi şi familii.

Să ne unim acum eforturile şi să cerem în comun excluderea acestui termen din proiectul de lege.

Publicat în Social | Lasă un comentariu »

Homosexualii promovează imoralitatea printre viitori profesori

Scris de arturboicu pe iunie 6, 2008

Am citit pe portalul organizaţiei GenderDoc-M următoarea noutate care m-a lăsat indignat. Iată ce scriu  ei într-un articol:

La 11 martie în orăşelul Călăraşi s-a desfăşurat un seminar referitor la homosexualitate pentru studenţii colegiului pedagogic din localitate. Trebuie să menţionăm că această întâlnire a avut loc într-un colectiv complet feminin, iar fetele, după cum se ştie, acceptă diversitatea cu mult mai uşor.

Homosexualii promovează imoralitatea la cei ce încă nu au valorile stabilite

Ei numesc imoralitatea „diversitate” aşa ca să sune mai frumos şi mai modern. Şi nu întâmplător au ales să meargă la şcolile pedagogice. Fiica noastră învaţă tot la o şcoală pedagogică şi eu sunt preşedintele comitetului părintesc. Când am discutat cu grupul în care învaţă fiica noastră, am văzut că fetele sunt în căutarea identităţii lor spirituale şi sunt în proces de stabilire a sistemului de valori. Tocmai de aceea homosexualii aleg să promoveze imoralitatea la aceste fete şi la această vârstă, când este uşor să fie derutate. Iată ce spune autorul articolului în continuare:

De câte ori organizez seminare, de atâtea ori mă conving: pentru partea feminină a societăţii nu sunt atât de necesare materiile superioare. E îndeajuns să li se vorbească despre dragoste, relaţii, gelozie şi durere. De data asta totul s-a şi repetat” – îşi împărtăşeşte impresiile moderatoarea seminarului, coordonatorul programului dezvoltării regionale a Centrului de informaţii „GenderDoc-M”, Natalia Esmanciuc.

Homosexualii promovează imoralitatea prin manipulare emoţională

Moderatoarea seminarului numeşte valorile morale în mod ironic „materii superioare” şi zice că fetele nu sunt interesate şi că ele repede pot fi manipulate când se joacă cu sentimentele şi emoţiile lor. Ei au adus pe un homosexual cu numele Slava care le-a povestit fetelor „cum s-a îndrăgostit de un băiat” aşa ca ele să se identifice cu el, să-şi amintească cum este aces simţământ şi apoi să-l compătimească aşa cum scrie în continuare Natalia Esmanciuc.

Când a venit timpul întrebărilor şi răspunsurilor, participantele seminarelor pur femeieşte îl compătimeau pe Slava. Ele îl tot descoseau şi discutau între ele ce sfat i-ar putea oferi. Ei, fetelor, ce-aţi putea voi spune?…

Homosexualii „informează” cu scop de răspândire a imoralităţii

Imoralii şi-au numit organizaţia „Centrul de Informare GenderDoc-M”. Iată ce fel de „informare” fac ei şi iată care este efectul acestui fel de informare, aşa cum scrie moderatoarea seminarului:

Iar încă la începutul seminarului ele (fetele) considerau că homosexualitatea e o nebunie, e o modalitate de distracţie când nu ştii ce să mai faci. Şi, la sigur, ea e un fenomen care se întâlneşte undeva departe, numai nu în Moldova.

După ce au fost, însă, fetele „informate” de către homosexuali şi lesbiene, au devenit foarte interesate de subiect, puneau întrebări şi se pare că chiar au cerut autografe.

Homosexualii au otrăvit mintea tinerelor cu imoralitate

Seminarul acesta, ca un blestem, le-a afectat şi le va afecta mintea studentelor pentru tot restul vieţii. Ele nu au uitat ce li s-a spus, ci otrava imoralităţii care a fost turnată în inimile lor le otrăveşte acum mintea în continuare aşa că ele nu pot sta liniştite. Iată ce se spune în articol despre efectul seminarului asupra fetelor:

Ele până şi acum trimit SMS-uri eroului nostru, care este, pur şi simplu, încântat de aceste mesaje”, – ne-a spus pe ascuns Natalia. Şi asta, mai ales, după seminarele din Comrat şi Cahul, el, în sfârşit a simţit interes pentru propria-i persoană, a văzut înţelegere, participare şi dorinţă de a-l ajuta.

Homosexualii lucrează conform unui plan diabolic

Dacă observaţi, au mers doar la şcolile pedagogice şi anume la cele unde învaţă doar fete. Au făcut-o din două motive:

  1. Fetele se lasă mai repede manipulate emoţional şi exact aceasta şi fac. Le vorbesc în aşa fel ca ele mai întâi să compătimească, apoi să accepte imoralitatea din viaţa altora şi apoi să o accepte şi în viaţa proprie.
  2. Dacă vor reuşi să distrugă moralitatea viitorilor profesori, aceştia vor fi agenţii lor în şcoli şi vor promova imoralitatea la copiii. Aşa toată societatea va deveni una imorală. Iată ce urmăresc cu vehemenţă homosexualii şi lesbienele.

Homosexualii au afectat rău viitorul celor pe care i-au „informat”

Articolul de pe site-ul Centrului de informaţii „GenderDoc-M” mai spune:

Mi se pare că pentru fetele prezente nu a fost prea greu să accepte băieţii care iubesc băieţii şi fete care preferă relaţiile homosexuale. Posibil că sunt lipsite de stereotipuri în acest sens sau, pur şi simplu, sunt binevoitoare şi deschise către tot ce este nou”- îşi împărtăşeşte părerea Natalia Esmanciuc.

Faptul ca fetele au acceptat „băieţii care iubesc băieţi şi fete care preferă relaţii homosexuale” este o mare tragedie. Daca scriu SMS-uri, este evident că aceste urâciuni le-au stârnit curiozitatea. Şi pentru că nu au fost învăţate principii morale tari, „sunt lipsite de stereotipuri” şi „sunt binevoitoare şi deschise către tot ce este nou”. „Bunăvoinţa şi deschiderea” aceasta „către tot ce este nou” le va face pe unele din ele să încerce ce au auzit, iar relaţiile homosexuale sunt o practică păcătoasă care se învaţă şi după aceea bărbaţii şi femeile nu se mai pot elibera şi deci, nu vor mai putea întemeia familii sănătoase, vieţile le vor fi blestemate şi soarta lor eternă va fi tragică, aşa cum spune Dumnezeu în Scripturi când zice:

Nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi în privinţa aceasta: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici preacurvarii, nici malahii (bărbaţi homosexuali care se prostituează), nici sodomiţii (homosexualii), nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici defăimătorii, nici răpăreţii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (1 Corinteni 6:9-10)

Homosexualii sunt interesaţi să molipsească pe toţi oamenii de urâciunea imoralităţii lor

Lucrul acesta autorul l-au spus pe faţă, în mod direct, la încheierea articolului menţionat, când a scris despre scopurile lor de viitor:

În acelaşi timp ea (Natalia Esmanciuc) s-a mai putut convinge încă odată că interesul oamenilor faţă de homosexuali e atât de mare, încât e timpul să fie luate şi fete pe la seminare. Atunci, probabil, mai mulţi participanţi la asemenea întâlniri îşi vor înţelege propriile sentimente, interese, scopuri.

Fraza „Atunci, probabil, mai mulţi participanţi la asemenea întâlniri îşi vor înţelege propriile sentimente, interese, scopuri” nu înseamnă altceva decât speranţele homosexualilor că participanţii la seminarele lor vor deveni homosexuali şi lesbiene. Aceasta urmăresc şi au urmărit imoralii în toate vremurile. Acesta este unicul şi adevăratul scop pentru care a fost creat Centrul de informare „GenderDoc-M”.

Cum putem opri acest rău?

Doar atunci când vom acţiona toţi împreună şi când vom acţiona. Lupta împotriva imoralităţii este de natură spirituală şi să dă la nivel de convingeri. De aceea insistă homosexualii şi lesbienele să facă seminare pentru a atrage în urâciunile pe care le practică pe toţi oamenii şi mai ales pe cei tineri. Este important să-i facem conştienţi pe copiii, adolescenţii şi tinerii noştri despre pericolul imoralităţii şi realitatea consecinţelor pe care le aduce desfrâul. Iată câţiva paşi concreţi pe care eu îi întreprind şi vreau să îndemn pe toţi cititorii acestui articol să-i întreprindă:

  1. Tipăreşte acest articol şi altele de pe acest portal, în care este scris la acest subiect şi distribuie altor oameni şi mai ales tinerilor.
  2. Vorbeşte cu oamenii despre pericolul imoralităţii şi despre planurile rele ale imoralilor.
  3. Caută să vorbeşti în mod deosebit cu studentele şi studenţii şcolilor pedagogice, pe unde au mers sau caută să meargă imoralii să răspândească urâciunile pe care le practică.
  4. Dacă ei vin cumva în şcoala unde înveţi sau unde învaţă copiii tăi, cere autorităţilor şi conducerii şcolii să împiedice astfel de măsuri.
  5. Scrie o scrisoare , la şi în orice alte instanţe necesare pentru a-ţi exprima indignarea şi pentru a le cere să oprească şi să interzică seminarele pe care le fac oamenii imorali prin întreaga ţară.

Scrie la comentarii ce crezi despre subiectul abordat. Ce crezi tu că trebuie să întreprindem împreună pentru a opri acest mare rău?

Publicat în CombateImoralitatea, Social | Lasă un comentariu »

Ziua Copiilor şi Marşul familiei la Chişinău

Scris de arturboicu pe mai 30, 2008

Sărbătoarea copiilor

Duminică, 1 iunie majoritatea ţărilor sărbătoreşte ziua Internaţională a protecţiei Copilului. Este o zi deosebită şi un motiv, care se merită de celebrat.

Copilul este simbolul continuităţii familiilor şi naţiunilor. Fără copii orice societate ar dispărea. În multe ţări, unde natalitatea este mai mică decât mortalitatea, conducătorii ţării sunt îngrijoraţi şi întreprind diferite acţiuni de îmbunătăţire a condiţiilor pentru naşterea şi întreţinerea copiilor născuţi.

Copilul şi Dumnezeu

În Sfâta Scriptură Dumnezeu vorbeşte foarte mult despre copii. Însuşi Domnul Isus Hristos a spus:

,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.“(Matei 19:14)

Domnului Isus Hristos îi este plăcut când orice om crede în El ca un copilaş. Aceasta este şi o condiţie pentru a intra în Împărăţia cerurilor. Deci, pentru ca să continuăm să trăim, este important să credem în Domnul Isus ca şi copilaşii.

În Evanghelia după Ioan 1:12 este scris că Domnul Isus a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu tuturor celor ce-L primesc.

Continuitatea natalităţii în Moldova

Cu părere de rău, în anii ‘90, în Moldova natalitatea a fost foarte scăzută, şi acum în multe localităţi nu se ajung copii pentru a merge în clasa 1.

Mama mea este o profesoară de clase primare în satul meu de baştină şi mi-a povestit cât de mult efort a depus ca să poată aduna 8 elevi în clasa 1, cu 2 ani în urmă.

Aceasta este datorită faptului că mulţi au plecat să lucreze peste hotare, dar şi din cauza că în jur de 50% din căsătorii s-au terminat cu divorţ în ultimii ani, adică căsătorii tinere, care au durat doar 1-3 ani.

Chiar cu 2 ani în urmă, când s-a născut fetiţa noastră Adela, dnul Gheorghe Paladi, doctor habilitat în Obstetrică, şeful secţiei 2 de la Maternitatea de la spitalul 1 orăşenesc, ne-a spus că am făcut un pas eroic, pentru că de mult timp nu a mai văzut să nască cineva al 3-lea copil.

Totuşi, în ultimii 2 ani am observat că tot mai mulţi părinţi îşi primblă pruncii pe stradă sau în parc şi acest fapt este îmbucurător.

Familia şi natalitatea

În ultimii ani, Uniunea Europeană încearcă să ne tot dizolve valorile vieţii de familie, prin impunerea acceptării homosexualităţii ca ceva normal. Acest fenomen deja a distrus multe familii şi a stopat natalitatea, pentru că nu pot să se nască copii dintr-un cuplu de 2 bărbaţi sau 2 femei. Este ceva în afara firii omeneşti şi care nu durează mult.

Pentru a susţine valorile familiei ca şi bază a societăţii Republicii Moldova, mai multe biserici şi culte religioase s-au implicat într-o mişcare naţională şi duminică, 1 iunie la orele 13.00 vor organiza Marşul Familiei pentru a sensibiliza societatea la pericolul imoralităţii pentru ţara noastră.

Vă invit şi pe dvs să participaţi la acel marş şi vă rog să extindeţi această invitaţie tuturor celor dragi ai dvs!

Sunteţi dvs un copil al lui Dumnezeu? Ce vă împiedică să fiţi? Este de-ajuns doar să credeţi în Cuvântul lui Dumnezeu, care este şi Domnul Isus Hristos şi astfel veţi primi dreptul să vă numiţi copil al lui Dumnezeu şi să aveţi parte de dragostea părintească al Celui ce ne-a creat pe toţi.

Domnul să vă dea fericire în familie şi fericire în relaţi cu Cel ce v-a creat!

Publicat în Mărturii, Sfaturi Practice, Social | Lasă un comentariu »

Moralitatea în Moldova este în pericol de a se distruge

Scris de arturboicu pe mai 29, 2008

De câţiva ani urmărim felul cum evoluiază evenimentele în ce priveşte activitatea organizaţiei minorităţilor sexuale Genderdoc-M din Moldova şi alte evenimente ce ţin de educaţia tineretului din punct de vedere moral şi spiritual.

Orice om, care caută să observă aceste momente în viaţa poporului nostru, poate să constate că atât tinerii, cât şi adolescenţii şi adulţii, sunt influienţaţi foarte mult de massmedia, şi, în mod special de Televiziune. Nişte statistici făcute anul acesta în Moldova spun că 80% din populaţia ţării se informează de la Televizor, vreo 10% din ziare şi restul se informează din alte surse de informaţie.

Problema este, însă, că la posturile de televiziune existente, se derulează multe filme şi emisiuni, care atentează direct la morala oamenilor de toate categoriile, mai ales la morala tinerilor.

Am urmărit ştirile din ultima vreme şi ne-am întristat foarte mult când am auzit că la Călăraşi, satul Sipoteni, un băiat de numai 10 ani a fost violat mai întâi de un adolescent, apoi de alţii 10. Acesta, considerăm noi este un caz ieşit din comun, care este rezultatul filmelor şi emisiunilor de la TV, care promovează imoralitatea.

Deoarece Televiziunea este sursa de bază de la care se informează populaţia ţării, este important ca jurnaliştii şi reporterii să fie oameni integri, oameni cu nişte valori sfinte, bazate pe Sfintele Scripturi, pentru că dacă suntem creştini, aşa cum afirmă mai mult de 90% din populaţie, atunci jurnaliştii trebuie să respecte următorul adevăr din Sfintele Scripturi:

Niciun cuvînt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce -l aud.(Efeseni 4:29)

Dacă nu se respectă acest adevăr, atunci jurnaliştii dărâmă şi strică în stânga şi-n dreapta, taie şi rup tot ce este bun, tot pe ce se mai ţine poporul nostru şi pe ce s-a ţinut tot timpul.

Cum zidesc pe alţii cuvintele pe care le spuneţi dvs? Aduc altora bucurie, împlinire, fericire sau distrug morala şi tot ce este bun în oameni?

Noi, ca şi familie, căutăm să zidim pe oamenii din jurul nostru şi vă îndemn să vă străduiţi şi dvs să faceţi aşa, pentru ca să putem rezidi naţiunea noastră pe valorile veşnice.

Publicat în Familie, Scriptura, Sfaturi Practice, Social | Etichetat: , , , | Lasă un comentariu »

Boicufamily la top20.md

Scris de arturboicu pe mai 27, 2008

Blog-ul nostru a fost pentru prima dată recunoscut pe primul loc printre blog-urile familiale din Moldova, afişate la top20.md. Şi mai mult ne-am bucura să auzim cum blog-ul nostru ajută pe alţii să capete scop în viaţă şi să înveţe valorile adevărului, care eliberează de orice suferinţă, necaz, presiune, depresie, şi, cel mai important, adevărul care eliberează de robia păcatului, care ne înfăşoară pe toţi aşa de lesne(Evrei 12:1-2).

1 Şi noi, dar, fiindcă sîntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice pedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care -I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

Sunteţi o familie? Aveţi un blog? Sfatul nostru este să creaţi, dacă aveţi ce să împărtăşiţi tinerilor necăsătoriţi şi celor căsătoriţi, nu ezitaţi să vă creaţi un blog.

Publicat în Social, blogging | Lasă un comentariu »

Atenţie! Prima tabără de computere!

Scris de arturboicu pe mai 12, 2008

Suntem bucuroşi să vă anunţăm că în perioada 23-29 iunie, în baza de odihnă din or. Călăraşi, inima Moldovei, va avea loc prima tabără de studiere a computerului şi a Bibliei. La această tabără vom studia programul Excel şi cursul Crearea paginilor de Internet în HTML şi CSS. Va fi un program interesant, specific domeniului tehnologiilor informaţionale. Vom avea concursuri, jocuri sportive, muzică, cumunicare şi prieteni noi, si, cel mai important, vom afla foarte multe lucruri despre caracterul lui Dumnezeu, pentru ca să ne putem încrede mai mult în El în orice situaţie din viaţă.

Cu părere de rău, din cauza numărului limitat de computere, pe care le avem acum, numărul de persoane care pot beneficia de această tabără este limitat.

Pentru înregistrare sunaţi la 745837, 068160114, 383006 sau la emailurile arturboicu@gmail.com şi lenuta.blendarencu@gmail.com.

Publicat în Computer, Planuri de viitor, Scriptura, Social | Lasă un comentariu »

Imoralii de la Gender-Doc-M vor sfida societatea şi familia anul acesta ca nici odată anterior

Scris de arturboicu pe mai 7, 2008

Vă invităm să vizionaţi aceste secvenţe de la şi EuTV. Ce credeţi că avem de făcut noi, restul societăţii ale căror drepturi sunt sfidate şi care suntem discriminaţi în halul acesta? Ce propuneţi să facem?

Publicat în Planuri de viitor, Sfaturi Practice, Social | Lasă un comentariu »